Mi-e dor de idiot

Din ciclul pentru cunoscători

O să radeţi dar iubesc idioţii. Nu, nu genetici. Ci idioţii, nu proştii, nu inculţii, nu prefăcuţii, asta aşa ca să ne înţelegem, idioţii, simplu.

Am cunoscut vreo doi cu care am şi stat o vreme într-un anumit mediu. L-am regretat pe fiecare dintre ei. Îi admiram, le duceam dorul mă fascinau discuţiile lor, despre orice, dar despre nimic. Unul m-a facut să caut această categorie pe unde mă duc. Era un tip care avusese o bursă în Japonia, venise de acolo operat pe creier, era student cand l-am cunoscut. Mă uimise şi intimidase prima oară cu vastele sale cunoştinţe în diverse domenii, abonat la  reviste istorice şi literare… mă gandeam, ce smart boy. Vorbea japoneză şi era virgin, avea 23 de ani (eee, de unde ştiu, ieşea cu o colegă), era genul acela pe care îl ocolesc toţi într-un cerc iar el venea, dădea mana cu toţi, aducea flori fetelor….genul pornoist ocolit de toţi. Mi-e dor de idiot. Mi-e dor de discuţiile cu el.